CRI Club

Archive for decembrie, 2011

Competitivitatea industriei chineze, pe primul loc în lume

Academia Chineză de Ştiinţe Sociale a publicat, luni, Raportul Competitivităţii Industriei Chineze, în care se arată că, potrivit standardelor Băncii Mondiale, în 2011, China a intrat în rândul statelor cu venituri medii şi mari, iar competitivitatea industriei chineze a ajuns pe primul loc în lume.
În 2010, Produsul Intern Brut al Chinei pe cap de locuitor a fost de 4.400 dolari SUA. Specialiştii arată că, odată ce a devenit ţară cu venituri medii, China se confruntă cu o serie de probleme pricinuite de „capcana veniturilor medii”, cum sunt lipsa unei forţe motrice a creşterii economice, dificultatea în ridicarea nivelului venitului pe cap de locuitor. Analiştii propun ca ţara noastră să promoveze nivelul general al veniturilor naţionale prin perfecţionarea structurii competitivităţii industriei.

Care sunt noile prevederi ale tratatului european?

Formula finală a noului contract european, la care aderă cele 17 state din zona euro şi alte şase membre ale Uniunii, care nu fac parte din spaţiul monedei unice, urmează să fie definitivată până în martie, în aşa fel încât să genereze naşterea unei uniuni fiscale, altfel spus, a unei federaţii bugetare.

Frâna

Toţi cei 23 de semnatari se obligă să instituie un mecanism de frânare a îndatorării. Constituţional sau prin legile având o valoare similară (şi care să permită controlul Curţii Europene de Justiţie) va fi prevăzută o cotă a deficitului de maxim 0,5% din produsul anual intern brut. Graniţa va putea fi depăşită doar în situaţii extreme (recesiuni apăsătoare sau catastrofe naturale, de exemplu).

Control bugetar

Bugetele naţionale ale membrilor noului pachet euro urmează să fie prezentate Comisiei Europene înainte de a fi supuse votului în Parlamentele naţionale. Reprezentanţii comunitari vor semnaliza încălcările principiilor bugetare sau riscurile de amplificare a deficitului. În măsura în care Comisia a dorit să joace un rol mai influent, în ecuaţia continentală, ea s-a trezit şi cu responsabilităţi suplimentare.

Mecanisme anti-deficit automate

Orice nereguli semnalate de Comisie ar urma să declanşeze mecanismele anti-deficit care, odată adoptate, ar trebui să funcţioneze automat. Până acum, procedurile prevedeau consultări între miniştrii de Finanţe. Sancţiunile pot fi anulate doar în cazul în care mecanismul declanşat automat este blocat prin votul a două treimi dintre miniştri. Încă nu s-a luat o decizie cu privire la natura sancţiunilor – pot fi pecuniare dar, la fel de bine, pot consta şi în suspendarea dreptului de vot.

Şefii de stat şi de guvern din ţările noii uniuni fiscale se vor întâlni lunar pentru consultări pe chestiuni de natură bugetară. Acesta ar putea fi şi primul pas sprer aşa de des invocata „guvernare economică a Europei”.

Refuzul euro-bondurilor

O întovărăşire a politicilor bugetare nu a venit la pachet cu întovărăşirea datoriilor. Germania şi alte state solvente din zona monedei comune se opun pe mai departe euro-bondurilor. Acestea, susţinea cancelara Merkel încă din vară, ar putea deveni acceptabile de abia după ce uniunea fiscală va fi pe deplin funcţională.

Comisia Europeană va fi cu ochii pe riscul de deficit în ţările UE
Contractul dintre cei 23 va funcţiona în paralel cu angajamentele de la Lisabona, care rămân în vigoare. Aceasta nu este cea mai curată construcţie posibilă şi poate genera anumite conflicte de natură legislativă, dar la soluţia de avarie s-a recurs după refuzul categoric al Londrei şi Budapestei de a se alătura uniunii fiscale (Praga şi Stockholm au solicitat consultări politice interne, la nivel de Parlament). Noul contract va trebui finalizat şi ratificat în maxim 12 luni.

Măsuri pompieristice

Rolul uniunii fiscale este, pe termen mediu şi lung, recucerirea încrederii pieţelor de capital faţă de zona euro. Pe termen scurt, în schimb, totul s-a dorit a fi o intervenţie pompieristică.

Instinctoare pentru FMI

Statele din zona euro vor definitiva, în următoarele zece zile, transferul a 200 de miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, bani cu care instituţia cu sediul la Washington ar urma să intervină, sub rigoarea unor controale stricte, în situaţii de urgenţă, pentru a sprijini salvarea economiilor în prăbuşire sau în faliment financiar. Băncile centrale au fost identificate ca posibile surse pentru aceşti bani, dar e posibil ca, pe undeva, propunerea să nu fie unanim agreată.

Mecanismul European de Stabilitate

Fondul permanent de salvare ESM ar urma să devină funcţional încă din vara lui 2012, cu un an mai devreme decât fusese iniţial programat. Aceasta înseamnă că bugetele naţionale trebuie să ia mai rapid decât era stabilit în calcul contribuţia la capitalizarea fondului cu valoare de 500 de miliarde de euro.

Într-o primă fază, ESM nu primeşte licenţă de instituţie bancară şi, implicit, nu va putea să împrumute bani de la Banca Centrală Europeană. Decizia cu privire la beneficiarii de credite ESM nu se va mai lua în unanimitate, ci cu o majoritate de 85% din părţile de capital. Aceasta duce le eliminarea riscului de blocaj generat de un stat mic; în schimb, practic, Germania are putere de veto.

Se renunţă la participarea instituţiilor non-publice la rezolvarea problemei datoriilor. Este un semnal adresat pieţelor financiare, invitate să cumpere obligaţiuni de stat din Europa. Grecia va rămâne o excepţie. Cancelarul Merkel, care a insistat pe participare privată în reducerea muntelui de datorii, admite că a fost o greşeală.

Comunitatea romaneasca pe Confucius Institute Online

Comunitatea romanesca pe Confucius Institute Online

din pacate putini ca numar si destul de inactivi

se detaseaza pe primul loc la foarte mare distanta Gheorghe Vicentiu

speram la mai mult!!!!!

UE va încheia un nou Tratat pentru a întări disciplina financiară

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a declarat, pe 9 decembrie, că liderii ţărilor membre ale UE sunt de acord să încheie un tratat pentru consolidarea disciplinei financiare şi evitarea altor crize de datorii suverane.

În afară de cele 17 state membre ale zonei euro, ţările UE din afara zonei euro pot adera şi ele la acest tratat. Până în prezent, şase ţări au declarat că vor să devină state semnatare.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarközy a afirmat, după conferinţă, că din cauza condiţiilor inacceptabile ale Marii Britanii, trebuie schimbat obiectivul de a modifica Tratatul de la Lisabona, întrucât modificarea acestuia necesită aprobarea tuturor ţărilor membre ale UE.

Noul tratat ar cere ţărilor semnatare să consfinţească prin constituţie realizarea unui echilibru bugetar. Proiectele de buget ale ţărilor semnatare trebuie prezentate Comisiei Europene spre aprobare. Iar ţările ce vor încălca disciplina financiară trebuie să plătească amendă.

Participanţii la summit au căzut de acord să strângă 200 de miliarde de euro pentru Fondul Monetar Internaţional (FMI) ca să ajute ţările din zona euro să contracareze criza datoriilor.

Previziuni pentru economia chineză

Academia Chineză de Ştiinţe Sociale a dat pe 7 decembrie publicităţii Cartea Albastră a Economiei, în care se arată că ritmul de creştere a economiei chineze va continua să scadă, Produsul Internt Brut al Chinei pentru anul 2012 este prevăzut a fi de 8,9%, iar Indicele Preţurilor de Consum (IPC) va spori cu 4,6%.

Tot miercuri, conform unui raport publicat la Hong Kong de către Barclays Capital, o bancă de investiţii, ritmul prevăzut de creştere a economiei chineze a fost redus de la 8,4% la 8,1%, având în vedere eventuala recesiune moderată a economiei din zona euro şi reajustarea succesivă a pieţei imobiliare.

Banca a estimat că economia chineză va realiza o „aterizare lină”. Anul viitor, Banca Poporului din China, banca centrală a Chinei, ar reduce de cel puţin patru ori, rata rezervelor obligatorii bancare, iar rata dobânzii ar scădea de 1-2 ori. Rata inflaţiei din partea continentală a Chinei va coborî de la 5,5% în 2011, până la 3,2% în 2012.

Potrivit unei alte relatări, Standard & Poor’s (S&P) a confirmat, marţi, nivelul ratingului suveran al Chinei de „AA-” pentru o perioadă îndelungată şi de „A-1+” pentru o perioadă scurtă. Aceasta arată că economia Chinei este stabilă.

Notification sur la création d’un club des auditeurs de la RCI

Samedi, 03 Décembre 2011

Martial Parfait MBIANDA (Afrique)

Et

Gheorghe Vicentiu-Daniel (Europe)

Pitesti,Romania,Gh .Asachi street ,

no. 1,Bl.B7,Sc.A,Ap.6

A la

Radio Chine Internationale

Beijing,

Objet :

Notification sur la création d’un club des auditeurs de la RCI

Le 03 Décembre 2011, nous, MBIANDA Martial Parfait et Gheorghe Vicentiu-

Daniel, à cause de notre volonté et envie commune à promouvoir l’image internationale de

la Radio Chine Internationale, avons crée un club des auditeurs qui rassemble les auditeurs

de l’Europe et de l’Afrique, nommé : « European-African Union Club of CRI listeners »

RCI (Club des auditeurs Union Europe-Afrique de la RCI).

En effet, le but de cet union est de promouvoir l’image internationale de la Radio

Chine Internationale à travers l’Europe et l’Afrique et de s’unir tous par le biais de la Radio

Chine Internationale.

Ledit club est organisé comme il suit et regorge en son sein plusieurs aussi :

– Président : Gheorghe Vicentiu-Daniel

– Vice-président : MBIANDA Martial Parfait

– Siège : Romanie

– Addresse Postale : Pitesti,Romania,Gh .Asachi street ,no. 1,Bl.B7,Sc.A,Ap.6

– Email: euafrcriclub@yahoo.com

– Page web: http://africa-europeunclubcri.jimdo.com/

De part l’importance de ce club cite plus haut, i lest aussi un club qui va crée

une amitié très grande entre l’Europe et l’Afrique, soutenir la Radio Chine Internationale dans

son action diffusion internationale et surtout unir es hommes à travers l’écoute de la Radio

Chine Internationale.

Votre attention particulière à cette notification sera très appréciée. Veuillez s’il vous

plait nous contacté en cas de besoin.

Très cordialement,

Les fondateurs,

Martial Parfait MBIANDA(Cameroon) Gheorghe Vicentiu-Daniel(Romania)

Romania and Cameroon CRI Club of listeners are unified

3.12.2011

Clubul Radio China International Romania si Megga Union ,clubul ascultatorilor din Camerun s-au asociat pentru o activitate mai sustinuta ,transcontinentaliera ,ca un prim pas spre o uniune mondiala a cluburilor RCI si spre organizarea de congrese internationale .

热烈祝贺中国国际广播电台成立70周年!

December 3, 2011

To
China Radio International
Headquarter, Beijing

Object:
Notification for creation of a CRI listeners club

On December 3, 2011 we Martial Parfait MBIANDA and Gheorghe Vicentiu-Daniel, because of our will for the international promotion of China Radio International, have created one club of listeners that gather people from Cameroon (Africa) and those of Romania (Europe). The club is called: Europen-African Union Club of CRI listeners.

The goal of that union is to promote the international image of CRI throughout Cameroon and Romania, and to get united through the CRI.

The club is organized as follow:

– President: Gheorghe Vicentiu-Daniel
– Vice-president: Martial Parfait MBIANDA
– Headquarter: Romania
– Contact information: Pitesti,Romania,Gh .Asachi street ,no. 1
– Email: euafrcriclub@yahoo.com
– Web page: http://clubrcipitesti.jimdo.com/

The importance of this club is too great because it’ll unify both countries,
Cameroon and Romania; promote the international aspect of China Radio International and also build a strong relationship amongst peoples.

Your kind consideration to this notification letter will be very appreciated. Should you require further information, don’t please hesitate to get in touch.

The Founders :

Martial Parfait MBIANDA(Cameroon) Gheorghe Vicentiu-Daniel(Romania)

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

December 3, 2011

To
China Radio International
Headquarter, Beijing

Object:
Congratulating message for the 70th anniversary
of China radio International

Dear friends from China Radio International,
We are from the European-African  Union Club of CRI listeners.with the headquarter based in Romania.

Today is a great day for us. We are proud to come beside you through this message congratulate you on the celebration of your 70th anniversary.

China Radio International is a shining example of a strong Radio with a devotion to work and taste to promote its international image.

These 70thanniversary just come to affirm your position in the world and be proud of that. We wish unlimited success, hardworking, and lot of courageous in your work.

Receive our best wishes on the celebration of your 70th anniversary and may the success and all what you need for the good functioning of the Radio flows for you.

Happy anniversary!

Your friends from European-African  Union Club of CRI listeners

Martial Parfait MBIANDA (Cameroon) Gheorghe Vicentiu-Daniel (Romania)

Mesajul ministruluide externe Afacerilor Externe, Teodor Baconschi către Radio China Internaţional

Aniversarea a 70 de ani de la înfiinţarea Radio China Internaţional este un eveniment important pentru familia RCI şi prietenii acestui post, care a fost în toţi aceşti ani ca o punte a Chinei către lume, pe care au circulat, în ambele sensuri, multe informaţii despre China, dar şi despre celelalte ţări din diverse colţuri ale lumii.
Evoluţia şi dezvoltarea sa, permanent adaptate transformărilor de tot felul din aceste şapte decenii, constituie un exemplu demn de urmat pentru întreaga comunitate radiofonică internaţională.
Este de aceea o plăcere deosebită pentru mine să pot adresa astăzi, în numele ţării pe care o reprezint şi al meu personal, felicitările noastre cele mai sincere, împreună cu cea mai înaltă preţuire, pentru munca de un autentic profesionalism, depusă de generaţiile de jurnalişti care au activat cu entuziasm şi dăruire, de-a lungul timpului, la Radio China Internaţional.
Eforturile lor au contribuit la o mai bună cunoaştere a civilizaţiei chineze în lume, dar şi la aducerea celorlalte civilizaţii, din cele mai depărtate colţuri ale lumii, mai aproape de ascultătorii chinezi. Accesul unui număr foarte mare de oameni, cu un nivel atât de diferit de cultură şi civilizaţie, la numeroasele informaţii transmise au realizat cea mai importantă apropiere între ţările şi popoarele noastre.
Salutăm cu acest prilej şi colectivul secţiei de limba română, căruia îi adresăm felicitări pentru modul în care şi-a adus aportul la dezvoltarea relaţiilor tradiţional excelente de prietenie şi colaborare dintre naţiunile română şi chineză.
Graţie unei colaborări de câteva decenii şi a prieteniei care uneşte generaţiile succesive ale colectivului secţiei de limba română a Radio China Internaţional şi cele al colectivului de emisiuni în limba chineză, a Radio România Internaţional, au fost elaborate de-a lungul timpului emisiuni de referinţă despre literatura, istoria sau artele din cele două ţări prietene.
Aceste emisiuni au îmbogăţit nu numai fonotecile celor două instituţii, dar şi inimile publicului ascultător din China şi România, care le-a preţuit şi fructificat. Acest an, de exemplu, a fost unul important pentru dialogul politic la nivel înalt dintre ţările noastre. Primul ministru Emil Boc a vizitat China, în fruntea unei delegaţii ministeriale, din care am avut onoarea să fac parte, în luna august. Au fost lansate cu această ocazie noi proiecte pentru consolidarea şi diversificarea cooperării noastre, în toate domeniile.
Acelaşi mesaj de prietenie şi continuitate a fost adus şi în România de către oficialii chinezi, la fel cum este transmis de către toţi cei care sunt implicaţi în diverse activităţi economice, culturale, educaţionale sau de turism.
Contăm pe RCI să transmită şi în anii care vin diversele mesaje de apropiere constantă între popoarele noastre. Să ne bucurăm deci, împreună, la acest moment aniversar şi să urăm ani mulţi de rodnică activitate marii familii a Radio China Internaţional!

Nor de etichete